Dimineață de luni, zi de vară caniculară, împrăștii nouăzecisisase de piese de puzzle în fața mea. Aleg cu grijă imaginea pe care vreau să o reconstitui, mă ghidez după culoare. Nuanțele de portocaliu ale bucăților rupte domină haosul de piese, le privesc cu o plăcere deosebită înainte de a deschide ochii prea bine.
Sonoritatea molcomă a dimineții campestre de vară nu compensează astăzi larma stomacului nervos, întotdeauna scos din sărite de impresiile mele, fie bune, fie rele, iată cu câtă prețiozitate funcționează el în totul complicat al trupului. Un gând singur cuc mi se tot împinge deasupra celorlalte, de afară un cânt solitar al unui cuc răsună peste toate păsărelele. Ascultă-l, nu încerca să-l îndepărtezi, îmi spun și ca urmare, mă las în voia ecoului din interior, cu-cu, cu-cu, cu-cu.
Acuitatea vizuală crește deodată, ochii focalizează diferențiat radiațiile luminoase ale imaginii portocalii, rupte aparent anapoda în zeci de bucăți. Plimb piesele triunghiulare unele către altele cu dexteritatea dată de concentrarea intensă, în timp ce cântul cucului se estompează, integrându-se fericit în melodia pastorală. Nici stomacul nu se mai remarcă, deși voluptatea crește pe măsură ce potrivesc micul univers portocaliu.
Dimineața foarte emoțională a primei zile a săptămanii de dinaintea primului mare examen al băiatului mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu