marți, 12 iulie 2011

E foarte multă dragoste în filmul nostru*

Cum se uită ea la lucrurile din jur? Ce vede din ele şi cum le percepe funcţionalitatea? 
Cât de deformate ne-ar părea nouă, celorlalţi, dacă am vedea lumea cu ochii ei?
Ce sens are estetica dacă emoţiile îi sunt greu accesibile?
Cum decorăm viaţa ei, ca să o bucure frumosul ei, al vieţii?


Nu sunt întrebări stupide sau fără sens, sunt întrebările noastre, ale părinţilor ei, întrebări reale, grele, importante.
 
Am dat astăzi de fotografia asta printre documentele mele. Am decupat imaginea lui Kiti şi mi-am aşezat-o în faţă. Îmi place. Îmi place pentru că o defineşte pe Kiti. Îmi place pentru că îmi dă câteva schiţe de răspunsuri la întrebările noastre aparent fără răspunsuri.
 
Kiti priveşte în jur cu discreţie, reţinerea ei faţă de mediul înconjurător o face să se concentreze pe mici, foarte mici detalii. Kiti găseşte acul în carul cu fân. Doar dacă acul este detaliul fin de care ea se agaţă ca să scape. Din asta pot trage concluzia că atenţia este o însuşire de care Kiti se poate folosi cumva.
 
Frumosul ne ceeaza o emoţie pozitivă. Ce înseamnă oare frumos pentru Kiti? În fotografia mea, Kiti trăieşte armonie estetică în strângerea caldă de mână a Alinei. Corpul ei adunat delicat de braţele cuminţi, de picioarele duios apropiate şi de capul înclinat uşor înainte îmi lămureşte nedumerirea. Kiti simte frumosul din jurul ei şi asta nu poate decât să ne bucure.
 
Dar ştiam deja că fetiţa noastră are capacitatea de a fi atentă, ştiam şi de abilitatea ei de a reacţiona afectiv la stimuli. Şi totuşi, întrebările rămân neraspunse pe de-a-ntregul. Aşa cum vorbele rămân nerostite pe de-a-ntregul. Şi durerile ei neîmpărtăşite.
 
Ăsta nu este un text trist. Am găsit astăzi printre documentele mele o fotografie care îmi place. Delicateţea fetiţei din fotografie mă emoţionează. 



*parafraza dupa, iarasi, preferatul meu, Kurt Vonnegut

7 comentarii:

taticash spunea...

Mereu ma faci sa plang :)

MihaelaMaria spunea...

ok, let's do it together

Simona spunea...

Foarte frumos! Si foarte frumoasa - Kiti!!!

MihaelaMaria spunea...

simo, multumim amandoua:)

Simona spunea...

Foarte frumos post. Si foarte frumoasa Kiti. De multe ori ma gandesc ca noi suntem prea ancorati in prozaic sa putem percepe lumea la nivelul la care o percepe ea (si alti copii care vad lumea in mod la fel de special), ma uit la Robbie de multe ori si incerc sa inteleg, de fiecare data cand mai inteleg putin am cate o revelatie...

zumzi1 spunea...

Eu nu ma gandesc decat ca, noi, cei care nu intelegem, pierdem atatea lucruri frumoase si interesante :).
O imbratisare pentru Kiti cea dulce si delicata!!!!!

MihaelaMaria spunea...

multumesc, sanzi, ce bine ar fi sa fie asa!!